Marea Britanie impune testarea înainte de intrarea în ţară pentru toţi călătorii, inclusiv cei vaccinaţi

Marea Britanie impune testarea înainte de intrarea în ţară pentru toţi călătorii, inclusiv cei vaccinaţi
Sursa FOTO: wikimedia.org
Publicat: 04/12/2021, 22:55

Marea Britanie a decis sâmbătă că toate persoanele care intră în ţară trebuie să se testeze pentru Covid-19 înainte de plecare, inclusiv cele vaccinate, măsură menită să prevină apariţia mai multor cazuri de infectare cu noua variantă Omicron a coronavirusului, al căror număr continuă să crească şi a ajuns la 160 de cazuri confirmate în această ţară.

„Observăm o creştere a numărului de cazuri legate de călătorii”, a explicat ministrul britanic al sănătăţii Sajid Javid în declaraţia în care a anunţat instituirea noilor măsuri, relatează Reuters.

Regula privind testarea obligatorie înainte de plecarea către Marea Britanie intră în vigoare pentru toate persoanele care sosesc în această ţară începând de marţi la ora 04.00 GMT. Astfel, persoanele care călătoresc către această ţară vor trebui să prezinte un test negativ de tip PCR sau „lateral flow”, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de plecare.

În prezent, persoanele care sosesc în Marea Britanie trebuie să se autoizoleze şi să se testeze în maxim două zile de la sosire.

Ministrul britanic al sănătăţii a anunţat de asemenea că Nigeria va fi adăugată pe lista roşie alături de Africa de Sud şi alte ţări africane, persoanele care vin în Marea Britanie dinspre acestea fiind izolate 10 zile în hoteluri de carantină. El a precizat că Nigeria este, după Africa de Sud, a doua ţară cu cele mai multe cazuri de Covid-19 cu varianta Omicron legate de călătorii.

Varianta Omicron a coronavirusului provoacă îngrijorare întrucât prezintă mutaţii multiple, în special în proteina Spike prin care virusul pătrunde în celulele umane. Datele preliminare sugerează că noua variantă are o rezistenţă sporită la vaccinurile anti-Covid-19 existente, creşte riscul de reinfectare la persoanele trecute prin boală după infectarea cu alte variante şi se transmite mai uşor decât Delta, variantă dominantă în prezent şi cunoscută deja ca fiind foarte contagioasă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Imagini şocante cu Carla’s Dreams: 'Spart de drogat la concert'. FOTO
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
MEGA-BOMBĂ! Cristina Cioran e însărcinată cu Alex Dobrescu
Vlad Ciurea, despre cel mai sănătos îndulcitor. Este mult mai bun decât zahărul și mult...
Primarul din Cernavodă, luat la bătaie în plină stradă de preotul din oraş şi de...
VIDEO Detalii șocante după uciderea fetiței de 8 ani din Botoșani. De ce s-a întors...
A fost prins suspectul în cazul uciderii Mariei, fetița din Botoșani găsită moartă într-o lizieră...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
A fost găsită o planetă ca Pământul ÎN OGLINDĂ! Ar exista VIAȚĂ AICI
S-a dus cel mai generos actor. ZI DE DOLIU în România: "Era penultimul mohican din...
Prințul Harry și Meghan Markle. Blestemul lăsat în urma lor
Cum sună live vocea Cleopatrei Stratan la vârsta de 21 de ani, cu piesa Ghiță....
VIDEO Cine a ucis-o pe Maria, fetița de 8 ani din Botoșani? Unchiul fetei, în...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Croatul Ante Pavelic, întemeietorul și ideologul Ustaše. Politician, avocat, nazist, criminal de război, consilier al...
×